Ishtar

sangele copilul incearca pamantul pamantul fuge luna ii imbraca figura cu o linie galbena face vuiet descult pe pietrele ude desi e mic i-e cald si i-e rau copilul calca in scaiul uscat il zgarie impresurat el se bucura vede restul lumii ca o soba stinsa sangele-i arde prin trup cu o veche nevoie dar se risipeste usor in mijlocul lumii se invarte o forta suprema se varsa in pamant se intinde frumos ca o floare se prelinge domol peste pietre fierbe sub piele dar ingheata pe carne se ascunde si nu-l vezi si e zgomot se vadeste si curge si e limpede liniste s-a strans din cer si se va duce inapoi