Intrucat contemplatia si descrierea sunt propriu-zis procedeele revelatiei, aduse, pe cat posibil, cat mai aproape de simultaneitate, Liviu Georgescu scrie cu febra epica a transcrierii, investind cu inefabil o metafora narativa si o picturalitate de concrete. Viziunile sau vedeniile au ritm si temperatura, ele propun o materie inflamata si ruleaza in montaj catastrofic de secvente, in colaje de fulguratii.
Un asemenea peisaj de convulsii „fenomenale” ale interioritatii ar putea pretinde o retorica la fel de fierbinte si de patetica, cu gust pentru agravare si pentru dramatizare. O materie fierbinte cere natural o retorica fierbinte, participativa si exaltanta.
E capcana fatala in care pot cadea poetii in incercarea lor de a acorda si adecva frenezia retoricii cu cea a viziunii si de a le omogeniza temperatura. – Al.
Cistelecan