Dezertare

Mereu persista zvonul rautacios ca traducatori se fac cei care nu au reusit sa scrie ei insisi. Si sint altii care afirma ca adevaratul scriitor e traducatorul.
Sau o postura intermediara, un celebru traducator spaniol afirma ca traducerea e un gen literar in sine. Oricum ar fi, cred ca in acest secol s-a petrecut o schimbare in legatura cu figura scriitorului-traducator.
O conversatie intre o scriitoare si un traducator. Ea, Ariana Harwicz, o argentiniana stabilita in Franta; el, Mikael Gomez Guthart, un francez cu radacini argentiniene care se stabileste temporar la Buenos Aires pentru a reveni fortat in tara natala.
Ambii, marcati de experienta conditiei de straini, pe care o descopera ca fiind definitorie pentru orice practician al scrisului – scriitor, traducator – in virtutea constiintei ca scrisul este inainte de toate o marturie a radicalei lipse de apartenenta la o limba (comuna). O carte in care se perinda fantomele lui Proust , Musil , Gombrowcz , des Forets, Bernhardt , dar si ale traducatorilor acestora, care depun cu totii marturie despre conditia fantomatica a scrisului, despre „dulceata misterului” fara de care literatura ar deveni simpla birocratie, arhivistica sau flecareala.
O carte despre splendoarea si mizeria traducerii, redactata in linia artei conceptuale, scrisa, vorbita, gindita de doi oameni inteligenti, pe cit de cultivati pe atit de nonconformisti. Traducere din limba spaniola de Ilinca Ilian.