Minciuni in flux liber

Duhovnicul a facut ochii mari si a oftat. – In viata mea n-am mai pomenit o fata tanara care sa povesteasca atatea blestematii!
Doamne, iarta-ma! – Daaar…
eu… nu, a spus adolescenta, cu ochii inlacrimati.
– Vrei sa spui ca m-ai pacalit cu buna stiinta? Sunt minciuni?
Nu e bine sa minti, nu e bine, stii asta, nu??? – Doamne, iarta-ma!
– Asculta fetita, ar trebui sa iesi in natura, la un pescuit, sa faci un rebus, ceva, sa te apuci de un sport, sa mai inveti… – Daaar, parinte nu e ceea ce pare, a spus ea.
Sunt minciunile mele, da’ nu-s minciuni. Nici nu stiu ce sa mai spun.
Mai bine povestesc. – Lumineaza-ma!
– Aaa… intr-o dimineata, mama, draga de ea, m-a chemat in camera ei, cu glas soptit. Cand m-am apropiat am vazut pe chipul ei ca de ceara, o pecete vinetie.
Ea tremura, iar buzele ei bolboroseau in mai multe limbi. Am mangaiat-o usor, i-am dat sa bea apa si supa, atunci s-a mai intremat, s-a intins spre mine, s-a aplecat, mi-a sarutat mainile si adunandu-si fortele, a spus ca nu poate merge la Iisus, nespovedita…
Degraba am acceptat tot ce mi-a cerut dansa, asa ca mi-a spus mie toate pacatele si s-a despovarat. Prin urmare…
– Prin urmare… vrei sa spui ca sunt pacatele mamei tale?
–-Asa este, parinte. – Aaa, bine, bine, fetita, atunci m-am mai linistit, a spus duhovnicul zambind.
Ei bine, fiecare cu minciunile lui: tu cu ale tale, el cu ale lui, voi cu ale voastre, fetita cu minciunile ei, iar eu, cu ale mele Minciuni in Flux Liber.