Ion Lazu: identitatea pierduta / regasita

Ion Lazu – identitatea pierduta / regasita. Receptarea critica a operei lui Ion Lazu Ion Lazu e cu adevarat „om de paine”, cum ii spune Const.
Virgil Gheorghiu basarabeanului. Onest, cuviincios, echilibrat, cu simtul masurii, devotat.
Sau, cum se autocaracterizeaza intr-o elegie, „un salbatic rupt din context rastalmacit de vremile prea tulburi.” […] Printre literati, Ion Lazu se considera si chiar este intrusul. Ii percepe cu un soi de sfiala, ca de frate mai mic, nu de confrate.
Si-mi amintesc ce mi-a spus odata fragila sa sotie: „Ionu vede altfel pietrele.” „Si oamenii, as completa”. […] in imaginea sa, scriitorul este o figura aproape de idealitate.
Din acest crez izvoraste «religiozitatea» cu care pune placi memoriale pe casele unde au locuit oameni de condei. Cu al sau aspect de Don Quijote (in lupta cu morile de vant ale uitarii) pare suspect proprietarilor ori vecinilor.
Proprietarii se tem ca placa le va „cauza” in eventualitatea unei vanzari. Cum?
Cladirea e atat de veche? Daca o sa cada la cutremur?
Mihail Dragomirescu a locuit intr-un imobil care nu vrea sa-i pastreze amintirea; colocatarii lui Radu Albala n-au vrut sa aprobe dreptunghiul de marmora. Lazu trece prin intamplari de odisee, dar nu renunta.
Si aici trebuie aratat ca acel hidalgo de la Mancha e un prototip nu numai al filologilor, dar si al geologilor, obsedati deopotriva de Himera. – Magda Ursache