Ion Gheorghe Duca, omul care a trait din plin istoria tarii din cele trei decenii ale acestui inceput de secol, si nu de putine ori implicandu-se direct, a stiut sa vada poate ca nimeni altul, cu ochii cugetatorului care framanta idei si patrunde in adancul sufletului, legatura intre om si fapta sa, la care-l cheama imprejurarile si vremurile, consemnand, cu modestia ce-l caracteriza, acele inegalabile portrete si amintiri, din lectura carora autorul te face sa intelegi faptul ca nu are alt merit in intreaga sa Lucrare, decat acela de a fi „un mare colaborator al unor oameni epocali”. De altfel, in relatarile sale din ultimii ani, nu face altceva decat sa memoreze trecutul, desprinzandu-se prin contemplatie de orice violenta activa.
Numai astfel se poate explica tulburatoarea adancime a veneratiei fata de personalitatile prezente in opera sa si, totodata, se poate desprinde si imaginea sa ca om incapabil de orice violenta si deformare a eului cognitiv, de aici rezultand meritul deosebit al scrierilor ramase de la I. Gh.
Duca – politician si carturar de elita, autorul portretelor a zugravit in opera sa icoane si amintiri, frumoase si impresionante, cu tot omenescul lor, pe care le reda cu o admirabila iubire de adevar.