Ipostaze ale mortii intr-un timp al dorintei

Intreaga antropologie, inca de pe vremea cand nu stia ca se va chema asa, ar putea fi pusa sub semnul faimoasei chestionari a lui Montaigne: Comment peut-on etre Persan? Intr-adevar, antropologia este o permanent (re)descoperire si (re)gandire a diferentei, a Celuilalt – initial exotic, apoi tot mai apropiat – ca diferit de Noi si totusi Om, totusi asemanator cu noi.
Toate acestea s-au realizat insa – si, intr-un fel, au putut sa se realizeze – doar la umbra unei mari taceri, a unei chestionari gemene, dar reprimate: Comment peut-on etre mort ? Moartea ca fiind „quinta essentia oricarei alteritati”, dupa cum se exprima Matei Georgescu, chipul mortii ca revers absolut al oricarei identitati a trebuit sa se faca nevazut pentru ca diferentele vietii sa capete mai multa vizibilitate, sa poata fi analizate, masurate si ordonate.
Pe de o parte, aceasta reprimare a Mortii – de fapt, mai larg, a pulsiunilor – se inscrie in ceea ce Norbert Elias numea in 1939 „procesul civilizarii”.