(Re)sursele formei arhitecturale

O arhitectura riguroasa, daca se poate inchipui asa ceva in zilele noastre, ar invoca desigur criticile multiple si vederile criticilor postmoderni ai miscarii moderne, recunoscand in acelasI timp ca propria lor munca arareori are profunzimea si autenticitatea celei atat de hulite a predecesorilor lor, oricat de nepotrivit ne-ar parea cadrul lor filozofic. In arhitectura, fenomenul postmodern este parte a insusirii si interpretarii unei revolu!ii ce pare (in 1989 la fel de mult ca acum treizeci de ani) inca prea timpurie pentru a fi inteleasa in intregime.
In cuvintele autorului: Vreau sa examinez modul in care arhitectii britanici au utilizat limbajul clasic al arhitecturii pentru a-si ordona si da prestanta cladirilor lor in ultima suta de ani. Datele din titlu nu sunt neaparat importante, desi poate ca ar fi demn de subliniat ca 1884 este anul cand s-a format Art Worker’s Guild, care includea cinci dintre elevii lui Norman Shaw, si anume Letherby, Prior, Macartney, Horsley si Ernest Newton, prima lor intalnire fiind condusa de John Belcher.
In schimb, anul 1984 a fost marcat de publicarea monografiei lui James Stirling despre 59 de cladiri si proiecte. Parte din scopul meu acum este de a arata ca exista o continuitate in modul in care arhitectii britanici au adaptat limbajul clasic, o traditie care merge de la Shaw insusi pana la Stirling, dar care, sper sa demonstrez, isi trage radacinile de acum trei sau patru sute de ani.
– Autorul Arhitectura postmoderna este un stil sau miscare aparut in anii ’60 ca reactie impotriva austeritatii, formalitatii si lipsei de varietate de arhitectura moderna. In cuvintele autorului: „Postmodernismul arhitectonic este parte a unei critici folositoare a exceselor dogmatice ale modernismului”.