Chemarea nisipului

Amalia este adanc ranita de gesturile mamei, care s-a purtat intotdeauna cu ea violent si abuziv. Acum este medic in Olanda, departe fizic de parintii ei, insa increderea in propriile puteri este grav stirbita de prezenta continua a mamei in mintea sa.
Singura ei supapa este oboiul, instrumentul la care canta ca sa se detaseze de durerile lumii. Cand prietena sa cea mai buna o duce la un concert al lui Hans Zimmer in Praga, Amaliei ii surade o idee: ce-ar fi daca ar lasa in urma totul si l-ar urmari pe faimosul compozitor in Africa, pentru a-l convinge sa o ia in orchestra lui, ca solist oboist.
Povestea Amaliei continua pe continentul african, care o asteapta cu o caldura neobisnuita, cu personaje prietenoase si cu o poveste de dragoste neasteptata. Nu stiu de ce-mi mai bat capul cu tine.
Daca nu-ti iese nici macar o amarata de prezentare de caz, nici nu vreau sa stiu ce faci in rest. Critica mamei se scurgea ca smoala din toate partile.
La fel de lipicioasa, sufocand orice gand cu mirosul ei imputit. Eram o ratata, asa cum mi se spusese, direct sau subtil, in fiecare zi a vietii mele de rahat.
Am vrut sa tip la ea. Cat puteam de tare si fara oprire.
Am cautat disperata pana am dat de o sticla de vin langa pat. Gura s-a lipit de gatul ei, lacoma dupa o dusca zdravana.
Dupa cate am facut pentru tine, asta e rasplata. Sa ma faci mereu de rusine!
Obrazul meu drept a devenit o flacara, ca atunci cand ma palmuia in fata pacientilor. Am mai luat o gura de vin.
Tata ce face? am incercat innebunita sa schimb subiectul.
Ca de obicei. Imi strica duminica cu caraitul lui din oboi.
Iar pufnetul ala de dezgust. L-am inecat cu inca o gura de vin.
O carte care merita o ecranizare. – Iulia Alecu