Unul dintre noi

Considerata o capodopera, cartea jurnalisteiAsne Seierstad se impune ca o lectura esentiala pentrucine vrea sa inteleaga vremurile pe care le traim. Povestea lui Anders Breivik si a masacrului din Norvegia.
In 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis saptezeci si sapte de conationali norvegieni intr-un atac terorist care a socat lumea. Dupa devastatorul eveniment, au inceput sa curga inevitabilele intrebari.
Cum s-a putut intampla asa ceva? De ce s-a intamplat asta?
Si cine este Anders Breivik? O carte palpitanta, zguduitoare si esentiala, Unul dintre noi este relatarea unui masacru si un studiu al raului.
Dar este si o poveste despre comunitate versus izolare, speranta versus respingere, iubire versus fanatism – si un memorial zguduitor al celor care si-au pierdut viata. …povestea unui caz psihiatric, dar si o privire atenta asupra societatii norvegiene, acordand o atentie egala atat victimelor lui Breivik, cat si ucigasului lor.
(Ian Buruma, The Guardian) Evenimentele din existenta lui Anders Behring Breivik de pana la fapta oribila pe care a comis-o se pot regasi, mai mult sau mai putin, in viata fiecarui om; el a fost si este unul dintre noi.Pentru a putea intelege o cultura, trebuie sa te pozitionezi in afara ei; pentru a vedea un individ, trebuie sa te pozitionezi in afara lui. Aceasta este dualitatea ce caracterizeaza cartea Unul dintre noi, in special atunci cand Seierstad scrie despre crimele savarsite pe insula, pe care le descrie precis, explicit si tehnic, fara sentimentalism, dar distantandu-se de tot ce se afla dincolo de traiectoriile gloantelor si de pozitiile corpurilor celor ucisi.
Rezultatul este ca Utøya si 22 iulie capata un nou sens pentru mine atunci cand citesc cartea. Din nou, acea zi devine ceva concret, nu un fenomen, nu un argument intr-o dezbatere politica, ci un corp fara viata aplecat deasupra unei pietre la marginea apei.
Si, din nou, plang. Pentru ca acel corp are un nume, apartinea unui baiat pe care-l chema Simon.
Avea doi parinti si un frate mai mic. Ei vor plange pentru tot restul vietii.
(Karl Ove Knausgard, The New Yorker)