Fete ale iubirii

Fete ale iubirii. Povesti de viata in psihanaliza Iubirea are nenumarate forme si, cum fiecare fata umana este unica, fiecare iubire este singulara.
Ea poate coplesi. Poate secatui sau devasta fiinta atunci cand se afla pe taramul tabuului, surghiunita in subteranele psihicului.
Fete ale iubirii ne prezinta patru studii de caz ce dezvaluie, rand pe rand, teme precum un complex Oedip adanc inradacinat, dorinta incestuoasa fata de o sora, homosexualitatea refulata, obsesia luata drept iubire, transferuri ce pun in pericol tratamentul. In fiecare dintre aceste cazuri ne intalnim cu fragmente de iubire ce ofera uneori o imagine distorsionata, grotesca a iubirii, dar care, culese cu grija si aduse in lumina constiintei prin procesul de umanizare intreprins de psihanaliza, contribuie la intregirea fiintei, la o mai buna adaptare a persoanei la viata reala si la eliberarea creativitatii ei latente.
Cartea se adreseaza psihanalistilor si psihoterapeutilor, dar in aceeasi masura tuturor celor interesati de mintea umana, curiosi sa-i afle dedesubturile, fiind martorii intelegerii si transformarii „epifenomenelor iubirii problematice – suferinta, vinovatie, frustrare” in fluxul bogat al vietii. …
cursul tratamentului nu este niciodata liniar. Nu exista niciun daca X, atunci Y, asa cum intalnim in arborele decizional al diagnosticului din medicina.
Uneori, pare ca tratamentul se invarte in cerc, intorcandu-se iar si iar acolo unde – aparent – se afla cu luni in urma. Alteori, e ca si cum tratamentul s-ar descentra, mutandu-se in directii care – aparent – nu au nimic de-a face cu acuza initiala.
Adesea, progresul e caracterizat de alunecarea inapoi pe pozitii care pareau anterior sa fi slabit. […] Asadar, Fete ale iubirii nu este o reteta pentru cum ar trebui analistii sa abordeze acele aspecte ale tratamentului legate de dorintele intense, aparent aberante, ale pacientilor.
Este o descriere realista, onesta, a modului in care tratamentul pare sa stagneze – pana cand nu mai stagneaza. – Autorii In timpul acestei etape a analizei, Carol s-a raportat la mine ca la un parinte restrictiv.
Deoarece nu ma putea vedea mereu, eram „departe”, la fel ca tatal ei. Faptul ca nu eram constant disponibil insemna pentru ea ca nu eram binevoitor sau intelegator.
Considera ca analiza o priva de ceva. […] „Mi-e teama ca, daca ma apropii prea mult de tine, ma vei parasi, asa cum m-a parasit tata.” M-am gandit sa adaug „si toti ceilalti barbati”, de vreme ce acel deznodamant facea parte din naratiunea ei dominanta.
In urmatoarea noastra sedinta, Carol a povestit un vis. Primul vis pe care un pacient il impartaseste unui psihoterapeut este adesea un punct de reper, iar acesta a marcat tranzitia in urmatoarea faza a travaliului nostru.
– Autorii Traducere din limba engleza de Manuela Sofia Nicolae.