Zahei Orbul

Prefata de Roxana Sorescu Intreaga opera literara a lui V. Voiculescu – versuri, proza, teatru – este organizata ca un sistem unitar de raspunsuri la o singura intrebare: Poate omul sa se transforme, sa-si schimbe conditia, sa devina intai un altul, apoi, la un alt nivel de existenta, altcineva?
Toate lucrarile lui Voiculescu, in special cele in proza, transmit un mesaj. Mesajul lui Zahei: numai nadejdea iti da putere.
Fara speranta, pierdem puterea de a ne construi pe noi insine. Iar speranta o poti gasi numai in tine, spre deosebire de iubire pentru care este nevoie de doi.
Cea mai mare greseala pe care o poate savarsi fiinta pornita pe drumul spre lumina este sa-ti construiasca o sprenata dependenta de altcineva in afara de sine insusi. Iubire dintre barbat si femeie nu are ragaz sa se implineasca.
Incepand cu o explozie de senzualitate, cei doi se vor desparti inainte ca interiorizarea sa se produca. Esential este insa altceva: Zahei isi asuma relatia ca pe o iubire deplina si alege sa ispaseasca o vina pe care nu o are, pentru a apara memoria femeii care ii daruise mai mult decat oricine pana atunci: viata ei.
Aceasta relatie pornita numai din dorinta devine iubire prin sacrificiul acceptat al amantilor.