Cat de aproape sunt ploile reci

Personaje memorabile, un remarcabil simt al limbii si al constructiei narative sunt doar cateva dintre calitatile acestui surprinzator roman al lui Bogdan Cosa. Istoria unei familii rurale, apasata de maledictia insecuritatii, a alcoolismului, a nesansei sociale in care tinerii isi viseaza plecarea, ne aminteste, cu discretie, de fragilitatea umana in aceste vremuri derutante.
Carte a deplinei maturitati creatoare, Cat de aproape sunt ploile reci marcheaza o data pe harta prozei actuale. – Gabriela Adamesteanu Romanul lui Bogdan Cosa este simultan unul al indepartarii si al apropierii.
In primul rand, semnalizeaza indepartarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii in care a trait, in al doilea rand marcheaza apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, insa, cu intelegerea si duiosia celui care a fost „acolo”. Un roman matur si pe deplin lucid, probabil cea mai buna carte de pana acum a lui Bogdan Cosa.
– Bogdan-Alexandru Stanescu O capodopera discreta si neverosimil de reala. O planta exotica a prozei de azi, eliberata din trecut.
– Stefan Baghiu Daca pe bunica Maricica Petru si-o amintea dusa pe ganduri, cu colturile gurii amarate de vreme, in timp ce amesteca in ceaunul cu mamaliga, plivea capsunile sau ardeii, pe Aurelia pur si simplu nu si-o putea inchipui compunand o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce facea si o urmarea, incercand sa surprinda o sclipire de reflexivitate, de indoiala in tarsaitul egal a galosilor; in casa, Petru se aseza pe scaunelul de langa soba, se uita o vreme la televizorul cocotat in coltul bufetului, de unde putea fi urmarit de toata lumea, peste capul celor care stateau la masa si chiar peste capul celor care treceau prin incapere, si, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungita pe spate si se batea cu telecomanda, usor, pe burta, vazand in ea stramosul comun al omului si al morunului, doua sute de milioane de ani in urma .