Duminica Mare

Pasii ma poarta tot intr-acolo, la fosta celula a lui Horea. Nu sunt singurul care cauta locul asta.
Imi pironesc ochii in palpairea candelei sfinte si-mi trece prin minte acelasi vers din „Roata de la Balgrad.” Un clopot se aude de undeva de departe, poate e ultimul care n-a incetat sa vesteasca Invierea, ca sa stie toti, chiar si mortii nostri muriti pentru Unire, ca ea s-a facut, asa cum am vrut-o noi si cum au vrut-o ei, intr-o Duminica, in care am lucrat mai mult decat in toate zilelele lucratoare ale saptamanilor noastre de patima. E doar inceputul…
Cine stie cate duminici dintr-astea vom pune cap la cap pentru ceasurile noastre de fiinta si tihna. Azi de-abia am urnit roata cea mare a istoriei.
„Ca roata-i tot roata, se-nvarte mereu…”