Dragostea nu moare

Putine opere din literatura universala trateaza aceleasi fapte in viziunea a doi scriitori care au fost, in acelasi timp, protagonistii lor. Pentru noi, romanii, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit, generatii de-a randul, o adevarata incantare.
Cu toate acestea, putini stiu ca prototipul personajului princial al cartii a trait cu adevarat, pana in 1990, in tara Vedelor si a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, si se numea Maitreyi Devi.
Tanarul Mircea Eliade avea, cand a cunoscut-o, 23 de ani iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore , si avea sa devina o cunoscuta poeta indiana.
Intalnirea dintre Maitreyi Devi si reputatul nostru sanscritolog Sergiu Al.-George la Calcutta, in 1972, a „declansat” scrierea unei noi carti. Tulburatoarea poveste de dragoste din anii ’30 a primit astfel o replica magistrala de la insasi eroina ei, Maitreyi (in carte, Amrita), dupa 42 de ani.
Romanul-raspuns Dragostea nu moare, scris mai intai in bengali, a fost tradus si publicat in limba engleza in 1976. Ne cufundam, in timpul lecturii, in peisajul si in mentalitatea indiana, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor si simbolurilor.
Coloana vertebrala a cartii de fata este insa relatarea cu autenticitate si, as zice, cu geniu, a celei mai mari minuni a lumii: infiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii impartasite si destramarea ei. Mircea si Amrita (din Dragostea nu moare ), ca si Allan si Maitreyi (din Maitreyi ), pot sta alaturi de nemuritoarele cupluri Paul si Virginia, Tristan si Isolda, Romeo si Julieta .
Dragostea nu moare (1976), carte aparuta pana acum in limbile bengali, engleza, germana si romana, nu are inca notorietatea planetara a romanului Maitreyi (1933). Ea insa inainteaza triumfal pe aceeasi cale regala a consacrarii universale.