Despre omul frumos

Dan Puric despre cartea: Lumea o citeste dintr-o necesitate de a se lamuri, cred ca romanul nu renunta la gena lui de roman. Lumea s-a prins ca asta, Puric, spune niste chestii autentice.
Daca baba de la bloc e vraci si te face bine, te duci la ea, nu te duci la doctorul profesor universitar. Asta sunt eu, o baba care ii pune la loc unui copil oasele frante Lumea de azi este intr-un proces continuu de uratire.
In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire care abia mai palpaie sub marsul triumfal al unei lumi schilodite aflata in plina ofensiva. Omul frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii in lupta cu oceanul de neomenesc ce vine.
Omul frumos este ultimul suspin Hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva Dan Puric „Dupa atat amar de bascalie si deznadejde, de autoflagelare, a sosit ceasul sa spuna cineva, patrunzator si adecvat, ca nu este chiar o nenorocire sa fii roman. Dimpotriva.
Dan Puric are o alcatuire orfica – aceasta fiind opusul retoricii. Flautul sau fermecat vine din adancurile natiei si are afinitati organice cu interogatiile pe care si le-au pus in acelasi sens intelectualii interbelici.
Numai ca nu foloseste semnul intrebarii in interventiile sale publice. Spre deosebire de intelectualii nostri, Dan Puric aduce cu sine afirmatia, lasand dubiile si aporiile pe seama belferilor.
Leaga natia de Dumneze cat se poate de strans si nu vede in romani indivizi, ci persoane (…). Dan Puric n-a aparut intamplator acum.
Cu o vorba a lui Iorga: vremea l-a scos in cale.” (Dan Ciachir)