Momente cruciale din istoria Bisercii

Una dintre cele mai interesante modalitati de a dobandi o intelegere a istoriei crestinismului (desi mai exista multe altele) consta in studierea celor mai importante puncte de cotitura. Identificarea acestor puncte de cotitura este un exercitiu subiectiv, intrucat deciziile observatorului legate de stabilirea punctelor de cotitura depind inevitabil de ceea ce observatorul respectiv considera ca este mai important.
Cu toate acestea, indiferent cat de subiectiva ar fi alegerea unui numar limitat de puncte de cotitura ca evenimente decisive in istoria crestinismului, un astfel de exercitiu are intotdeauna cateva avantaje: – Ofera posibilitatea de a selecta, de a extrage cateva evenimente cu totul deosebite, din cantitatea imensa de resurse disponibile pentru studierea istoriei crestinismului, fapt care ne ajuta sa aducem putina ordine intr-un domeniu extrem de complicat. – Concentrarea asupra anumitor puncte de cotitura din istoria bisericii ne ofera posibilitatea de a scoate in evidenta unele momente specifice si de a zabovi asupra lor, pentru a reflecta umanitatea, complexitatea si incertitudinile care constituie istoria propriu-zisa a bisericii, dar care sunt adesea date la o parte de incercarea de a reconstitui evenimentele fiecarui secol.
– Studierea mai indeaproape a anumitor puncte de cotitura ne ofera posibilitatea de a interpreta, de a arata mai concret de ce anumite evenimente, actiuni sau incidente au constituit o rascruce de drumuri sau au semnalat o noua etapa in desfasurarea istoriei crestinismului. Cele douasprezece puncte de cotitura, evidentiate pentru a le acorda atentie speciala, precum si potentialele puncte de cotitura ale secolului XX, analizate in capitolul final, nu sunt nici pe departe singurele care ar fi putut fi selectate din istoria crestinismului.
S-ar putea justifica usor includerea multor altor evenimente (si e vorba doar de o lista partiala), ca, de exemplu: – misiunea lui Patrick in Irlanda, la inceputul secolului al V-lea; – intemeierea renumitei manastiri de la Cluny, in anul 909, in Franta; – patrunderea ortodoxiei rasaritene in Rusia kieveana, in anul 988; – inceputul cruciadelor, in anul 1095; – renasterea monahismului, prin intermediul calugarilor cersetori (mai ales dominicani si franciscani), la inceputul secolului al XIII-lea; – caderea Imperiului Bizantin, cucerit de turcii musulmani, in anul 1453; – evenimente semnificative ale lucrarii misionare de vestire a crestinismului dincolo de granitele Occidentului; – realizarea catorva dintre cele mai importante traduceri ale Bibliei (de exemplu, traducerea in limba latina efectuata de Ieronim, in cca 400, traducerea in limba engleza inspirata de lucrarea lui John Wycliffe de la sfarsitul secolului al XIV-lea, traducerea in limba germana publicata de Martin Luther in anul 1522, tiparirea traducerii King James, in anul 1611, sau cateva dintre numeroasele noi traduceri ale Bibliei din secolul al XIX-lea si XX); – inceputurile bisericilor independente din Africa, la sfarsitul secolului al XIX-lea, si aparitia unor importante miscari umanitare si de protest, care au influentat decisiv istoria de mai tarziu (de exemplu, valdenzii, in 1173, Conrad Grebel si anabaptistii, in 1525, John Smyth si baptistii, in 1609, George Fox si quakerii, in 1652, sau William si Catherine Booth si Salvation Army, „Armata Salvarii”, in 1878). Prin urmare, pe langa exemplele pozitive si nobile din istoria bisericii, gasim un lung sir de greseli umane.
Care ar trebui sa fie reactia noastra? Am putea cadea prada deznadejdii, in fata incapacitatii persistente a omului de a actiona fata de altii si fata de Dumnezeu in felul in care a actionat Dumnezeu fata de om.
Insa ar fi mai bine sa ne gandim la realitatea ascunsa pe care o reveleaza lungul lant de slabiciuni si de esecuri ale crestinilor, deoarece ea ne arata ca rabdarea divina intrece nerabdarea oamenilor, ca iertarea divina este mai tare decat orice nelegiuire omeneasca si ca harul divin este mai adanc decat pacatul omului.