Strigat interior

Orice om cauta sa dea sens vietii lui si daca gaseste sensul, va stapani plenitudinea. Sensul vietii mele s-a schimbat spre senectute in constiinta de a scrie.
Viata ar fi mai saraca fara detaliile personale pe care le alatur existentei mele in ansamblul vietii. M-am raportat mereu la masina timpului cautandu-mi sinele, chiar multumind cerului pentru fiecare treapta urcata in taina scrisului.
M-am evaluat, m-am cautat, m-am regasit si apoi am uitat cautarea. M-am Indreptat spre comunitatea celor care iubesc cuvantul scris alinandu-mi acest dor in cenaclurile literare la Brasov, Bucuresti sau Ramnicu Valcea pe care le frecventez.
Am venit dintr-o cariera a cifrelor exacte. Acum sunt depozitara unei experiente de 20 de ani in arta scrisului, imi evaluez „edificiul” construit prin cartile editate in aceasta perioada.
Simt nevoia si am chiar dorinta fierbinte de a gasi si in activitatea mea semnele unei evolutii pentru a putea sa merg mai departe pe drumul creatiei adaugand noi valente spre inaltarea edificiului literar. O alta ascendenta scriitoriceasca pe care mi-am propus sa o inalt spre o scara specifica ei este proza scurta in jurnale de calatorii.
Un scriitor trebuie sa fie posesorul unor calitati multivalente. Voi aduna in Contul meu izbanda si infrangerea pentru a-mi potoli dorul de a scrie.
Voi sangera ca poeta odata cu anotimpurile anului, in fiecare primavara voi renaste, vara voi canta armonia culorilor si gustul fructelor, toamna voi fi bogata in vise galbene pentru ca iarna sa-mi adun povestile la gura sobei cand traditiile sarbatorilor ma vor duce in copilaria si tineretea gandurilor. Prin minte mi-a trecut intreaga viata.
Zambesc recitand poezia Clepsidra Tineretii : Tineretea in clepsidra am scapat-o Am pierdut-o in a timpului cenusa. Acum, mantuitor mi-e scrisul.
Uitarii, tineretea sa dau? Azi, tot mai des, cand pasesc in al optulea deceniu, imi ascult liturghia interioara a sufletului.
Ma indeamna sa scriu, sa nu risipesc samanta dorului de poezie. – Mariana Popa-Potaisa