Iopi

Citind volumul Iopi , al poetei Didi Solomon, nu poti sa nu te intrebi daca personajul Iopi este real sau imaginar, daca nu cumva vine de oriunde, poate sa fie o inventie a unui personaj biblic, Ioil, fiul lui Petuel, caruia Dumnezeu ii prezice pustiirea lui Iuda, intrucat descoperim valoarea soteriologica si simbolica a poemelor. Abordarea erosului se face printr-o traire a plenitudinii, prin asumarea pacatului, dar si printr-un ritual lumesc, proiectat pe fundalul unei naturi generoase in care ploaia este un simbol al genezei, dar si legatura vesnica intre cer si pamant.
Aproape ca nu mai credeam ca erosul poate re-naste cu aceeasi prospetime si suavitate, paradoxal, intr-un tumult nestavilit, intr-o lume care isi pierde tot mai mult maretia. Asadar, pe de o parte, intalnim o poezie a candorii inecata in pacat, pe de alta parte se consuma arderea si destramarea iubirii intr-un joc al dialecticii.
Iubirea, in viziunea poetei, este o miscare ondulatorie prin care energiile urca si coboara, penduland intre esenta si aparenta, intre speranta si dezamagire, intre splendoare si un hazard care genereaza haos. Credem ca poeta Didi Solomon cultiva un eros perceput ca o aventura „din carne si sange”, ca un organism viu care se naste, traieste si moare, topindu-se in miscarea ciclica a naturii.
Iubirea aluneca printre lucruri ca o himera, dezvrajind misterul, arzand pana la os, devenind, in final cenusa, prin pacat si purificare, lumesc si nenuntit, cu arome carnale. Cu siguranta, poemele poetei Didi Solomon penduleaza intre diafan si voluptuos.
Sentimentul iubirii dainuie prin topirea intr-o natura in continua miscare, precum „intamplarile fiintei”, cum ne-a invatat candva Nichita. Cu siguranta, cititorii se vor redescoperi intr-o alta lumina, citind poezia lui Didi Solomon Cert este ca poemele aduc o improspatare a rostirii poetice printr-o, sensibilitate nemaiintalnita, in care tresare misterul cuvantului.
– Elena Netcu