Post Scriptum

Nu l-am cunoscut direct pe Marius Petrescu… acum ii citesc volumul postum de versuri.
Un fel de a intelege mai direct, fara medieri, „cenusa dintre randur’”. „Cel care stie ca/ Dumnezeu exista/ cu adevarat/ (si citeste poezie!),/ se lasa brusc de scris/ si amuteste….” Enuntul acesta mi se pare punctul de pornire pentru o poezie a tacerii retrase.
Amutirea este una dintre atitudinile poetului prin care-si proiecteaza trairile intr-o discretie bine temperata. El il invoca insistent pe acel cioranian Iov fara lepra (dar avand, spre deosebire de marele parizian, prieteni carora le dedica somptuos poeme) intr-o suferinta permanenta numita singuratate.
Autorul cultiva o poezie ne-epatanta, dimpotriva, incercand parca obstinat sa sape fagase tot mai adanci in poeticul traditional, adica romantic, melancolic, obsedat de marile teme existentiale, de functia soteriologica a poeziei, de fundamentul ei in idee („Sunt viu pentru ca sunt livresc”). Nu originalitatea, ci intensitatea este tinta unei astfel de poetici.
Efemeride, elegii, engrame contin asadar cele patru cicluri ale volumului. – Christian Craciun Christian Craciun