Modus Vivendi. Antologie de autor 1999-2011

Poetul a debutat in Romania literara (1999) cu cateva „depresii” personale si sugestive: notatii discret sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi si telenovele. Postmodernista este senzatia de prozaic cotidian – nici transparenta cu totul, nici de tot opaca – peste care atarna umbra unei femei pierdute.
Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui incepator, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni inalt al emotiei lirice. – Nicolae Manolescu Pare ca Vlasin lucreaza pe scenarii elaborate, pe care se straduieste sa le destrame (de fapt, doar sa le ascunda).
Mecanismul acesta de relevare prin irelevanta devine un principiu de metamorfoza in baza caruia Vlasin isi organizeaza singur rupturi de viziune si de scriitura, de parca ar fugi si de sine si de orice eticheta. Zumzetul blancurilor dintr‑un volum e anulat de strangularea discursului in urmatorul si pina la urma din deprimismul (al carui manifest l‑a redactat) initial, alimentat cu destul mizerabilism, se va alege un lirism de elevatie (in ultimele cicluri).
Ce era ascuns, ce era destramat, se afirma in cele din urma deschis. Si la Vlasin refulatul se intoarce victorios.
– Al. Cistelecan Minimalista prin excelenta, poezia lui Gelu Vlasin nu isi propune sa rupa, cum se spune, gura targului; in schimb impune printr-o distinctie speciala, ca un jucator de renz care, neputand concura pentru punctajul maxim, isi asuma deliberat alternativa „jocului la zero”.
Antenele sensibilitatii lirice capteaza un sound proaspat, reconfortant, conturand in jurul spatiilor absente o atmosfera delicata. Gelu Vlasin e un poet deja format, cu o voce distincta si, subliniez, cu o poetica evoluata… – Paul Cernat Perspectiva pe care o propune antologia de fata e incurajatoare si graitoare nu doar pentru poezia ultimelor doua decenii, ci si pentru tinerele generatii, pentru ca ofera lectia pretioasa si din ce in ce mai vitregita de furtuna dorintei de afirmare, a echilibrului si unitatii.
[…] Din versurile de fata va reiesi o alta caracteristica a lui Gelu Vlasin (poetul si omul, aici suprapunerea e inevitabila), anume generozitatea, radacina nevoii de a‑l observa si admira pe celalalt exact in momentele nevralgice ale umanitatii sale. – Ioana Tatarusanu