Rasarit

A fost odata un rasarit… Un rasarit ca o scanteie sau o scanteie ca un rasarit.
Rasaritul acelui moment, care mi-a aratat puterea si dorinta de a scrie. Cartea contine poezii scrise dintr-o inima indragostita, de acele stari care ne cuprind deopotriva dorintele, visele si dorurile.
Imaginatia impletita cu realitatea banala, in care ne scaldam ravnele, ca o prajitura inca necoapta, un amalgam d eingreediente sarate, amare, parfumate. Zbaterea nelinistilor sufletului, impletite cu ganduri curate si pofte carnale.
O reprezentare lirica, menita sa rascoleasca si sa aline, andraznind cu duiosie sa patrunda in sufletele cititorilor, sa-i faca sa-si doreasca sa se contopeasca in starile ce emana, la fiecare cuvant rostir, fiori dulci, ostentativi. Un rasarit condus spre infinit.
Volumul de versuri al poetei Virginia-Gabriela Tanca, Rasarit , este o confesiune lirica nelinistitoare, dar mereu ravnita, oricate indoieli, declaratii, certitudini pline de capcane, stapanita de o nevoie imperioasa de implinire.Virginia-Gabriela Tanca construieste o poveste de iubire, dupa ce isi defineste starea ca fiind „in esantion de vise”, se cauta pe sine, asteptand cu o oarecare dezamagire, drumul insidios al iubirii care pare a fi uneori incercata de „dureri otravitoare”.Se pare ca eul liric, inainte de a cunoaste iubirea, sfideaza nepasarea, descoperind o ipostaza nesincera a iubitului in „sarutul perfid”, desi isi simte „dragostea nebuna”, subliniind ideea ca iubirea este o ingemanare de „placere si durere”.Poemele de inceput compun profilul nestatornic al iubitului, folosind persoana a II-a, mereu nelinistit si nesigur de trairile sale, numindu-l „maestru meloman”, „nabab nebun”…”Valsand vrajit prin valurile vietii”. Suflet rebel si contradictoriu, indragostitul isi marturiseste iubirea „ii zambeste”, apoi „zglobiu pornesti, iubitule, la mine”.
Plina de sperante, poeta incearca sa-l imortalizeze: „De-ar fi sa spuna cerul prin care am eclozat/ ca dragostea curata in noi a existat/ puterea nazuintei s-ar prinde-n poezii/ Si orele curtate cuminti ne-or ocroti”.Exista in acest volum de poezii o nestavilita nevoie de daruire totala, oricate clipe de suspin ar indura: „Cersesc iubire de la tine/ Cand am atita de-mpartit?/ Nu vreau sa fii doar amagire/ Si tind sa cred ca tu imi esti sortit”.Starea de dor se multiplica obsesiv intr-un poem amplu care de la inceput si pana la sfarsit incepe cu sintagma”Mi-e dor”, devenita lait-motiv.Nazuinta de a iubi se exprima prin verbul „m-as face” in diferite variante semantice: „M-as face inger pazitor… m-as face foc… m-as face sange rosu aprins/ sa-ti curg prin vene ca valul necuprins”. Astfel, discursul liric devine pe alocuri o incantatie, o declaratie de dragoste „intr-un zbor fierbinte” pentru ca impreuna „pe veci s-atingem, prin timpuri nemurirea”.
Exista o acumulare de gesturi tandre, consfintite in anotimpuri, in aromele florilor, sub clar de luna, sub imperiul luminii.Poeta construieste din cuvinte o iubire explicita, senzuala, in daruire totala „topeste-te cu mine… fiorul sa-mpartim”. Poeta ravneste o continua primenire, trecand prin ploaie, prin speranta, prin vise, furtuna, fum, prin noapte, si mai ales, printr-un lung sir de suisuri si coborasuri „in ganduri incurcate… ratacite” in starea de insingurare.”Ce noapte trista trebuie sa-ndur/ pierduta in universul Tau nebun”.Motivul curgerii ireversibile a timpului apare in multe variante semantice: „clipa dulce, timp de chin, m-am daruit mai mult de o secunda, clipe ofilite de voluptate” sunt invocate mereu in acest univers imaginar in care iubirea cunoaste diferite trepte: speranta, indoiala, extaz si diaperare, cum este insasi viata.
De altfel, poeta declara in preambulul volumului ca „traieste pe o scena care este viata”. Cu siguranta, volumul Rasarit isi va gasi cititorii care cred in iubire, valoarea suprema, una dintre puntile catre implinire.
– Elena Netcu